De multe ori prietenii în căutare de job m-au rugat să le dau un format de CV, din acela fain (eventual care garantează o creștere salarială de 30%).
Să începi cu formatul este ca și cum ai pune carul înaintea boilor. De fapt ar trebui să începi cu conținutul.
Cel mai bine lucrezi in Word, urmând să introduci efecte speciale de genul tabele/ coloane în funcție de conținut. Stabilești câteva categorii principale (date de contact, obiectiv profesional, experiența profesională, educație, abilități) și le detaliezi pe fiecare. Și după ce aduni într-un document toate informațiile începe formatarea. Pentru că atunci vine și inspirația.
De exemplu, dacă responsabilitățile sunt detaliate în fraze scurte, le poți structura sub formă de tabel, dacă sunt fraze lungi, varianta bulett-urilor succesive este cea mai bună. Sau, dacă sunt foarte multe traininguri, dar denumirile scurte, arată foarte bine structurate în două coloane. Dacă pe ultima pagină a CVului sunt doar doua rânduri, se poate adapta ușor informația astfel.
Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima încă dată opinia profund negativă în privința Europass-ului:) Mai oficială de atât nu pot deveni, așa ca here it is. Util pentru cei care candidează la joburi în structurile UE, dar care nu ar trebui să iasă cu niciun alt motiv din căsuța de mail.